Telefoane HTC Windows Phone | PC Forum Romania
Gadget | GSM, GPRS, 3G, Bluetooth, Walkman, iPod etc.

Telefoane HTC Windows Phone

HTC a lansat alături de Mirosoft telefoane Windows Phone 8, respectiv terminalele 8X şi 8S, de la HTC. Smartphone-urile dispun de sistemul de operare Windows Phone 8 şi de un design emblematic, sunet la calitate de studio cu Beats Audio şi performanţe uluitoare ale camerei foto.

teleofane WP 8X by HTC
Steve Ballmer, CEO Microsoft: “Perechea pe care o fac noile terminale HTC Windows Phone 8X şi 8S cu brandul nostru este un pas extrem de important pentru ambele companii. Împreună, oferim consumatorilor o opțiune clară şi o experienţă cu adevărat unică. Sunt foarte încântat că parteneriatul de lungă durată cu HTC trece la nivelul următor.” 

Peter Chou, CEO HTC Corporation: “Am fost inspiraţi de Windows Phone 8 să creăm un smartphone nou ce oferă platformei designul emblematic şi personalitatea pe care o merită. Este clar că Windows Phone a devenit unul dintre ecosistemele mobile de top, ce concurează umăr la umăr cu orice alte platforme mobile.”

Design emblematic
Singurul sistem cu Live Tiles, Windows Phone are o viziune clară, unică, iar experienţa de utilizare a fost recunoscută la scară largă drept inovatoare, de impact, proaspătă. HTC a creat Windows Phone 8X şi 8S, care combină utilizarea fizică şi cea virtuală folosind un design tridimensional monobloc, bazat pe Windows Phone Live Tiles. Windows Phone 8X şi 8S de la HTC sunt perfect modelate, cu o siluetă impresionantă, care va surprinde prin minimalism.

Pentru că parte integrantă din experienţa Windows Phone este culoarea, HTC aduce finisări premium în culori mate puternice şi sofisticate. Windows Phone 8X vine într-o varietate de culori, inclusiv albastru-California, negru-grafit, roşu-aprins şi galben Lime. Windows Phone 8S de la HTC e disponibil în nuanţele Domino, roşu-Fiesta, albastru-Atlantic şi gri.

Capturează şi împărtăşeşte-ţi lumea
Pentru prima dată, HTC introduce o cameră foto frontală de 2,1 megapixeli, cu diafragmă f/2.0 şi unghi ultra-superangular de 88 de grade, ce permite încadrarea a până la patru oameni. De asemenea, permite înregistrarea video la rezoluţie 1080p. Camera principală dispune de un senzor CMOS de 8 megapixeli cu iluminare (BSI) pentru performanţe sporite în lumină slabă, alături de o diafragmă f/2.0, obiectiv cu distanţă focală de 28mm şi chip de procesare dedicat. Un buton fizic pentru declanşare face capturarea acţiunii mai rapidă şi mai uşoară, chiar şi când telefonul este blocat.

Sunet spectaculos cu Beats Audio
Disponibil exclusiv pe smartphone-urile HTC, Beats Audio înseamnă sunet autentic, la calitate de studio, care oferă sentimentul înregistrării originale. Windows Phone 8X de la HTC cu Beats Audio dispune, în plus, un amplificator audio unic, ce îmbogăţeşte sunetul atât în căştile cu mufă hack de 3,5mm, cât şi în difuzor, optimizând semnalul audio pentru un sunet şi mai bun, indiferent dacă asculţi muzică, te joci sau urmăreşti un clip video.

Ecran splendid
Windows Phone 8X de la HTC dispune de un ecran splendid super LCD 2, de 4,3 inci, cu rezoluţie HD, protejat de loviturile sau de zgârieturile zilnice cu ajutorul sticlei uşoare Gorilla Glass 2, în timp ce laminarea optică reduce reflexiile, asigurîndu-te că poţi vedea toate detaliile. Windows Phone 8S de la HTC vine cu un ecran luminos super LCD, de 4 inci, cu Gorilla® Glass, ce permite utilizatorilor să vadă Windows Phone Live Tiles, mesajele, şi fotografiile extrem de clar, în culori vibrante.

Divertisment
Cu Windows Phone 8X şi 8S de la HTC, îţi poţi păstra muzica preferată, filmele şi fotografiile oriunde ai merge. Cu Windows Phone Store şi Xbox Live, este mai uşor ca niciodată să te bucuri de cele mai recente clipuri video, de muzică şi de jocuri, oriunde te-ai afla.

Disponibilitate
Windows Phone 8X şi 8S de la HTC vor fi disponibile din noiembrie în oferta a peste 150 de operatori din mai mult de 50 de ţări. În Europa, cele două modele se vor regăsi în ofertele Orange, Vodafone, O2 Telefonica, MTS, Three UK şi T-Mobile.

Scrie un comentariu